ai crede că o viață se scrie în cuvinte
cuvântul nu se scrie ci sufletul murind
sub mantie de aer țesută dintr-o limbă
se naște un alt suflet statuia sa trăind

ne risipim în glorii stridente și umile
îmbăloșată-n suflet închisă-n trupul supt
virilitatea noastră incubică debilă
se avortează-n ceruri cu dumnezeul rupt

blazoane de hârtie lănci frânte grele armuri
cultura-i un război în smârcurile minții
pentru un titlu nobil dar mai sărman ca vântul
pe-o piatră de mormânt ne-am silui părinții

apoi cu ochi mijiți de grijă și de boală
chiar pe copiii noștri să scrie îi pândim
ne îngrijim ca ei să zugrăvească umbră
și astfel să sperăm că încă nu murim

un cancer precupeț ni s-a aprins în oase
ne-am vinde pe silabe pe-orgasme și pe timp
și-n mici bisericuțe de vorbe solidare
ne punem peste tâmple ne-mpărtășitul nimb

stricați! stricați! stricați! hidoase jucării
ne schilodim privirea și vătămăm auz
mergem printre gunoaie cu haine de paradă
ca niște morți de ciudă cu necrologul spus