Ca tine nu-s pe lumea asta douǎ.
În viaţa ta cu licǎriri de stea,
Nǎdejdea mea-i iar teafǎrǎ şi nouǎ
Şi se repetǎ tinereţea mea.

Tu – vorba mea de busuioc mǎiastrǎ,
Pe veci eşti scumpǎ sufletului meu.
Cum mai trǎieşte astazi vaca noastrǎ,
Smulgând tristeţea paielor mereu?

De-ncepi sǎ cânţi dispare orice geamǎt.
Cu visuri de copil mǎ lecuieşti,
Sub geamul alb s-a scuturat de freamǎt
Scoruşul vesnic gata de poveşti?

Torcând – ce cântǎ mama mult doritǎ?
Pe veci plecai din sat dar… tot mai ştiu
Cǎ-i bǎtǎtura casei troienitǎ
De frunza unui viscol purpuriu.

Mai ştiu cǎ pentru biata noastrǎ soartǎ,
În loc de plans şi-n loc de tânguit,
Lângǎ zǎplaz, ca dupǎ-o fatǎ moartǎ,
A prins sǎ urle-un câine pǎrǎsit.

Eu n-am sǎ-mi mai vǎd satul din câmpie,
Cǎci prea târziu primit-am, dupǎ ani,
Ca dragostea, ca orice bucurie,
Basmaua ta frumoasǎ de Riazani.