Sonet de viaţă şi speranţă vie,
Mereu m-aduci pe calea cea mai bună;
De umbre dese dragostea răsună,
Iar tu-mi rosteşti versete numai mie...

Sonet ce curge în lumini şi-nvie,
În spaimă,-n bucurie,-n dor de lună,
Tu cauţi Adevăru-ntr-o minciună,
Aşterni cuvinte rare pe hârtie.

Eşti calm. Şi taci. Spunând ce se cuvine,
Tu nu rosteşti cuvinte fără sensuri;
Doar eşti sonetul fix, care-n măsură

Închizi o lume-ntreagă, şi pe mine...
Şi rime, nouri, foloseşti în versuri,
Cuprinzi, ca-n braţe, viaţa cu căldură.