Răspândind miasme otrăvite
Soarele se cocoțează-n sus.
Prin noroi sunt pene ofilite
Amăgit Cuvânt care s-a spus.

Cât ne-am mai tocmit pentr-o minune
Doar un semn credeam că vrem din El.
Ca să facem noi religii bune
Ca și mult hulitul Pyriel.

Dumnezeu e unul și ne iartă
Facem bine și iubim puțin.
Către dincolo nu-i nici o poartă
Nici Sfânt Petru nu e nici destin.

Sunt doar întrebări spre nemurire
Sunt doar sfaturi ce primim de sus
Totul se există prin iubire
De amic de frate de supus.

Viața e un picnic în pădure
O ieșire în natura sfântă
Un copil e-o floare pe secure
Pe o coasă ce binecuvântă.

M-am gândit: „Ce ne unește oare?
Ce ne ține Omenire-n frâu?
Bani să fie? Arme și teroare?
Droguri, disperare, furt, desfrâu?

Ce ne face ca uniți să fim?
Ce ca turmă ne adună-n toate?
Ce cu toții cum arată știm,
Când ajungem colo lângă Moarte?

Că ne naștem toți, asta-i Minune
Că trăim, e tot minune, știm.
Și a treia taină dragă lume
Este că, oricum am fi, IUBIM.

Pentru asta s-a murit pe cruce
S-a-nviat așa cum toții știm,
Învierea să știm unde duce
TREBUIE, măi oameni, să murim.