Îşi sfarmă orologiul bătaia de perete
- Concentrică vibrare de inimi în ecou -
Un semn de taină veche pecetluind sipete;
Un vis al răsădirii speranţelor. Din nou!

Şi-n volbura ce-l arde, şi-n mare ce-l cuprinde
- Când noaptea se prelinge la margine de zi -
O mână se-ntrupează, din umbre, ce pretinde
Că stinge lumânarea, spre a se întregi.

Şi-n grabă, ca paingul ce-şi ţese o urzeală,
Cu braţele-i de ceară - Icar, de un minut -
Pe scara insolită, croită din greşeală,
Măsoară Nesfârşitul, cel făr’ de Inceput...

Datornic, orologiul, îşi toacă cutezanţa
În large trepidanţe, într-un ecou profund,
Mimând, rechizitoriu, ce-a ordonat Instanţa...

Noi, neputând pricepe, ne prăbuşim la fund!