doi ochi negri imi luneca visele
mai sedus decat seara ce cade in mare,
mai incolo de ultima frontiera a culorii
in care mi-ai nascut sperantele,
mai aproape de locul cu roua
din care lacrimeaza cerul,
atat de negri ca doua nebuloase
ce-mi absorb cuvintele, rimele, versul
nu mai pot alb, simt negru cocor
ce-mi zboara viata catre electrica ta,
simtul acesta e ca o dara de parfum
peste corpul cerului grabit la nunta
cu stelele tale, cu amagirile mele

din negru-mi vii inger albindu-mi razele pustii

din negru alb zvacni pe ranile-mi pustii
ca in sarutul diminetii pe noaptea ce-a trecut
tu esti in ei cu lumile ce le visez zglobii
un inger rar din ceturile ce le-am refacut

negrul tau ma atinge in prelungirea noptii jar
salbatice torente vin sa-mi regaseasca har
prin care dincolo de negrul tau crescut faclii
sa ma golesc de dor in ritmul inimii

acolo unde negrul tau ma atinge izvor suie
pe ramurile-mi albite de-atata asteptare,
arcurile timpului dor cu sunet de clepsidra intoarsa
si ma separ in doua fante despletind culorile prime
intr-o neantica, hipnotizanta senzatie ce ma imprima
cu toate ascunderile mele, cu toate fugile grele
in negrul tau, paralizant si dulce