voi fi bolnav şi bătrân sub secera lunii,
peretele vremii îmi va părea o oglindă de crin;
amintirile toate-mi vor fi cer senin –
cât să se scalde-n el gâlgâiţii, nebunii…

atât despre mine şi totul întreg despre moarte,
despre pedeapsa că n-am reuşit să te ştiu;
cade o cucuvea cu memoria toată-n târziu –
pământenire a singurei soarte…

ai grijă de tine, ai grijă întâi de copii,
învaţă-i să taie pădurea, să-nvingă pământul,
ascunde-le sarea, zenitul, cuvântul…

poate-ntr-o zi voi putea să vă strig dintre stele:
bine-aţi venit la înaltele zilei castele!
bine că sunteţi fantastici şi vii!