A.
Totul, totul se terminã
cu începutul. De mult.
Soarele şi (cred?) moartea.
şi celelalte dureri.

Doar tu eşti aşa,
nesfârşitã,
nicicând şi nicicum strãbãtând
stricta aceastã prelimitare,
iubito.
Nici tu.

B.
Cum poţi trãi în lucruri, când n-ai plâns
Deloc alcãtuirea lor doritã,
Când orele, de goale ce sunt, se chinuiesc
Zadarnic negãsirea sã-ţi divulge?

Şi tremurãm, aproapelui supuşi,
La briza sãrii neucisã-n ape –
Corãbii cocârjate nu spre ţãrmi…

… De unde sã te-ncep, eternitate?

C.
Cenuşã, crâng şi cântec.
Ghicitoare.
Distinsa C, oricând binevenitã,
Cu G şi O continuând chemarea
Spre mult-absentul semn de-mpreunare.
G.F.C.
Stã inima la mijloc,
Despletitã.

Ar fi o zi cu stele reci pe mânã,
De n-am cãdea cu totul în fântânã!