Te simţi mai singur astă-seară,
Mai mohorâtă-i azi odaia...
Auzi cum şiruie afară,
De-a lungul streşinilor, ploaia!

Trist, ca o plângere-necată,
Răsună-n noaptea cea pustie,
În noaptea asta-ntunecată
Ce-ţi pare-un veac de insomnie...

Şi cum în van te lupţi cu firea
Să cauţi vieţii tale ţintă,
Să smulgi o rază din orbirea
De patimi care te frământă,

Se-nalţă-n mintea-ţi aiurită
Stafia vremilor uitate,
Privindu-te nedumerită,
Cu braţele încrucişate...