în fiecare zi, un Dumnezeu trimite
o iubire pe pământ,
dar unde e speranța lui nu poți să știi deloc.
ori e iubire sau
doar un consemn și-atunci un troc
iți măsluiește inima pe loc
și te frământă aiurea în ăst foc
fără s-articuleze un cuvânt
precum un sfânt.
și ce rămâne dupa toate acestea?
o liniște mai grea ca toată lumea
ce o credeam iubită și măiastră
în a ta glastră ,... în a ta glastră.

Ierusalimul tot, nu mai încape
de zvonuri reci și de intruse trape
și de dorințe activate-n bere
și de organice etape
ce vorbărie fără fapte...!
și chiar poetul ăsta, ce mai cere ?
printre pocalele de bere
anihilat de viața toată
în a ta glastră ,... în a ta glastră.

o simplitate și destin,
iubită-afară și iubită-n plin,
o cacialma și o intrusă
un vechi poem, o nouă muză
și eu implor și trec la vin
căci nu mai vreau decât în glastră
să revin.