poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3239 .



Iubire
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Alexandru_Vlahuta ]

2005-05-03  |     |  Înscris în bibliotecă de Valeria Pintea



Iubire, sete de viață,
Tu ești puterea creatoare,
Sub care inimile noastre
Renasc ca florile în soare,
Și, îmbătate de-al tău farmec,
Ce peste lume se așterne,
În tremurarea lor de-o clipă
Visează fericiri eterne.
Din haos și din întuneric
Te-ai smuls, fecundă și senină:
Al tău surâs de alma parens1
Fu prima rază de lumină.
Și, de căldura ta, planeții
Treptat se dezmorțesc, învie...
Pe toți ca într-o mreajă-i leagă
Universala simpatie.
Tu faci să circule în lume
Puterea ta de zămislire.
Și miliardele de forme
De-a lungul vremii să se-nșire.
Viețile, ascunse-n germeni,
Din somn - cât le atingi - tresar,
Și toate-n raza ta învie,
Și toate mai frumoase par.
Prin tine, valuri de vibrații,
Din depărtatele planete,
Trezesc în sufletele noastre
Dureri și bucurii secrete;
Ș-acele nostalgii ce-adesea
Ne vin fără să știm de unde,
Or fi ecouri ostenite,
Chemări din regiuni profunde.
E greu să-mi deslușesc ce cuget...
Dar tu-mi evoci o lume-ntreagă,
De care nu știu ce putere,
Ce doruri mistice mă leagă.
Mă simt mai bun, mai cald, mai vesel.
Viața toată mi s-arată
Frumoasă, și într-o lumină
Cum n-am văzut-o niciodată!
Căci azi iubesc; din nou îmi pare
Că e întâia mea iubire.
Natura-mbracă pentru mine
Podoabe, ca să mă inspire:
Copacii înfloresc, în aer
Plutesc miresme-mbătătoare,
Același dor, același suflet
Palpită-n fiecare floare.
Iubesc, și-n clipa asta toate
Câte răsar în primăvară
Sunt propriile mele visuri,
Aievea întrupate-afară.
Atins de farmecul vieții,
Mă simt o forță-n univers,
Și glasul meu devine cântec,
Gândirea mea devine vers.
I
Ce noapte blândă se coboară
Peste pământul obosit!
Și-i cald, țăranii dorm afară,
Ș-ai noștri toți au adormit
Eu singur stau ca un lunatic;
De-ați ști voi gândurile mele!...
E-o lună parcă-i ziuă. Cerul
I-albastru tot, spuzit de stele.
Nici broaștele nu dorm. Ce sfadă!...
Și după glas le înțelegi
Pe cele mai cu greutate:
Or fi făcând și ele legi.
De pe gunoaie-aprinse fumul
Molatic se ridică-n cer,
Și caii la pășune sună
Din piedicile lor de fier,
Departe-un fluier se aude,
Un cântec aiurit, duios,
Ce-n note lungi, tremurătoare,
Suspină lin, misterios,
În sfânta liniște a nopții.
O stea alunecă de sus
Și taie-o dungă albă-n aer...
Cine din lume s-o fi dus?
În capul satului e curtea.
Ce-or fi făcând acolo oare?
Or fi dormind - e miezul nopții.
Și ea?... Atât de gânditoare
Și tristă m-a privit aseară!
Plânsese, ori mi s-a părut?
Ce-ar fi odată, mâna-i albă,
Când mi-o întinde, s-o sărut?...
Și-n minte mi s-arată chipu-i
Atât de fraged și de blând,
Cu ochii mari, senini, albaștri...
Ascund în fundul lor vrun gând?...
Șuvițe blonde-i cad pe frunte...
Un păr bogat și mătăsos,
Ș-un gât ce-ți dă fiori, ș-o gură...
Cum râde de copilăros!
O fi știind cât de frumoasă-i?
Un liliac orbit de lună,
În zbor, de strășini se lovește.
Visez? Cine-a venit să-mi spună
Că ea-ntr-o vagă așteptare
Se primblă singură pe-afară?
La vremea asta să nu doarmă?...
Sunt basme nopțile de vară!
Se poate gândurile mele
S-o fi atins, și ea-n neștire,
Ca de o vrajă tulburată
De-această rază de iubire,
Să fi ieșit să cate-n stele
Tovarăși, de urât să-i ție.
Și plec. Un glas parcă mă cheamă...
Știu bine că i-o nebunie.
Sunt nouă case pân-acolo,
Și câinii dorm în bătătură.
Pășesc încet, aud cum suflă
Puternic vitele sub șură.
Îmi bate inima - m-apropii.
Zăresc ceva?... Ori mi se pare...
Ba da, o umbră e în poartă;
Și nici un semn, nici o mișcare...
Ajung în dreptul ei... Cum tremur!
Și trec cu ochii în pământ...
Îmi fac mustrări de stângăcia
Și frica mea fără cuvânt.
Mă-ntorc... Aș fi trecut ș-acuma,
Căci pentru frică nu-s povețe...
Dar ea-mi șoptește: “bună searaî...
Tot fetele mai îndrăznețe!
M-abat și... șovăind, m-apropii,
Și toate-mi par ca într-un vis...
E o lumină uimitoare,
Tot cerul parcă s-a deschis.
Copila aiurit zâmbește
Privirii mele arzătoare.
Țiu minte că i-am zis atuncea:
“...Să nu răcești... e cam răcoare...î
Și-ncet i-am pus pe umăr mâna -
Așa timid, tremurător...
Știu eu? Poate-a cuprins-o mila,
Că s-a lăsat încetișor,
Ca un copil, plecându-și capul
Pe pieptul meu să i-l mângâi:
“Ce dulce e!... Toată viața
Vreau lângă tine să rămâi!î
Frumos îi mai miroase părul,
Miroase toată ca o floare.
Mă uit la ea - atâta farmec
Îmi arde inima, mă doare...
Ș-am sărutat-o mult și lacom,
Am sărutat-o, scos din minți,
Pe ochii reci, pe gât, pe gură,
Cu mii de sărutări fierbinți.
Târziu ne-am despărțit... cu-ntoarceri,
Cu trăgăniri copilărești.
Ș-am urmărit-o cum se șterge,
Ca o minune din povești.
Și mult am stat așa, în noapte,
Să-mi deslușesc tot ce-am simțit.
Aveam în mâini căldura, forma,
Parfumul visului iubit.
În sat cocoșii prind să cânte.
Deasupra stelele clipesc.
Mișcarea lumii - întreruptă -
Reintră-n mersul ei firesc.
Și când a doua zi, pe haină,
Mirat, găsesc un fir de păr,
Pricep că visul ce visasem
S-a petrecut în adevăr.
Mă-mbrac, mă pieptăn mai cu grijă.
Ce-i, Doamne, și iubirea asta!...
Acum, eu cred că ea mă vede,
M-acoperă cu dulcea, casta
Și visătoarea ei privire.
Iubit de ea, mă simt frumos,
Și parcă nu mă-ncape lumea...
Ce mândru calc și radios!
Văd satu-ntr-o lumină nouă.
Mă simt ușor, mi-e cald, mi-e bine,
Și oamenii, mai veseli astăzi,
Privesc cu dragoste la mine;
Și toate par înfiorate,
În aer e o sărbătoare...
Natura, în extaz, palpită
Ca-n primul răsărit de soare.
Pricep... ea a deschis fereastra,
Și din albastra ei privire
S-a revărsat asupra lumii
O sfântă rază de iubire,
Și toate-au tresărit atuncea
Ca de fiorul cel dintăi...
Iubito, farmecul acesta
Are ceva din ochii tăi!
II
“Vezi, să ne scrii cum-ei ajunge...î
Și mama-n prag rămâne tristă.
Privirea mea caut-aiurea
O fluturare de batistă...
Mi-s ochii înecați de lăcrimi,
Și trapul cailor stârnește
Un nor de praf; în juru-mi totul
Se-ntunecă, se-nvălmășește.
Pustie, nesfârșit de lungă,
S-așterne vremea înainte,
Și de pe-acum încep să-mi pară
Povești aducerile-aminte;
E-atâta fericire-n urmă,
Și-atâta-mi pare de departe,
Încât mă-ntreb dac-am trăit-o,
Sau am citit-o într-o carte.
Mă văd în larma de la școală,
Pierdut, neînțeles de nime,
Cercând neliniștea-mi ascunsă
Și dorul să mi-l pui în rime.
Viața mea se-nstrăinează
De tot ce se petrece-afară,
Și s-adâncește, visătoare,
În calmul nopților de vară...
O, am să-ți scriu adesea, mamă,
Scrisori nebune, de prin stele,
Căci știu cine-o să le citească
Ș-o să priceapă ce-i în ele.
Tu, ascultându-le, vei crede
Că-s basme de pe altă lume,
Și nu vei bănui nimica...
Vei râde, ca de niște glume.
Iar dacă ochii ei albaștri,
Citind, se vor întuneca,
Și pe obrazu-i trist și palid
O lacrimă va luneca,
Tu fă-te că nu vezi, și las-o
De tine fața să-și ascundă,
Gândește-te că sunt departe,
C-aștept - și roag-o să-mi răspundă.
III
Cumplite-s nopțile de iarnă,
Și lungi de nu se mai sfârșesc.
În urletele vijeliei
Sunt glasuri cari mă bocesc,
Și mi-e urât, mi-e dor, mi-e jale,
Și întunericul de-afară
Îmi face casa mai ursuză,
Singurătatea mai amară.
Tu nici nu bănuiești, copilă,
Ce dureroasă nebunie
S-abate-n nopțile acestea
Peste viața mea pustie,
Și cum mă mistui, și mă zbucium
Ca-ntr-un ocean care mă-nghite,
Pierdut și neștiut de nimeni
În golul vremii neclintite.
Mereu pe-aceleași pagini caut
Un semn, știut mai dinainte...
A, iat-o filă îndoită...
Icoana ta-mi răsare-n minte,
Te văd citind aceste rânduri,
Te simt gândindu-te la mine,
Urzind, pe-o clipă de iubire,
O lume de povești senine,
Te urmăresc în cartea asta,
Ca și cum unele cuvinte
Ar mai păstra ceva din glasul,
Din respirarea ta fierbinte;
Ș-adesea când mă-neacă plânsul
De-atâta dor, de-atâta jale,
Eu îți sărut aici privirea
Și urma gândurilor tale...
Cine-a țipat așa?... Cum tremur...
Pare c-aud un pas pe scară,
Ascult, țiindu-mi răsuflarea...
Nimic - e viforul de-afară.
O, liniștite nopți de iuliu,
Atât de limpezi și albastre,
Unde sunteți?... Voi, poezia
Și farmecul iubirii noastre!
IV
S-a luminat de ziuă; nu e
Țipenie de om pe stradă,
A mele-s cele dintăi urme
În valurile de zăpadă;
Sunt amețit de neodihnă,
În gând spui versuri latinești,
Și, după fiecare strofă,
Mă-ntreb dacă mă mai iubești...
În clasă: dascălul, la tablă,
Măsoară calea dintre stele;
Pe liniile lui mi-s ochii,
Dar unde-s gândurile mele!...
E vară, stau culcat în iarbă,
Miresmele de flori mă-mbată,
Încet îmi lunecă pe frunte
O mână albă, delicată:
Te văd - privirea mi se pierde
În ochii tăi adânci și mari,
Și știu că ești a mea, și totuși
Parcă mă tem să nu-mi dispari.
Tăcerea, pajiștea, lumina
Ne farmecă, ne înfioară;
Viața, inimile noastre
Palpită-n tot ce ne-nconjoară...
Deasupra noastră două presuri
Pe-o ramură se giugiulesc,
Și-n aer de plutesc miresme,
E că și florile iubesc...
Figura ți se luminează,
Și ochii galeși ți s-aprind -
Ce gând îți tremură pe buze
De mă privești așa, zâmbind?...
“Acum ieși, tinere, la tablă
Și spune-ne ce-ai înțeles!î
Tresar... mă-ntreb unde mă aflu...
Școlarii îmi fac semn să ies.
În hohotul de râs al clasei
Privesc în juru-mi sastisit1
“Uitați-vă la el, și-l plângeți...
Nenorocitul... a dormit!

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!