Pe drum mergeam alãturi. A toamnei melodie
Tãcutã se lãsase cu seara peste vie;
Prin codrul de ruginã, pe pajiºtea pustie,
Simþeam acelaºi freamãt în suflete cã-nvie.

Era un vaier dulce ºi dureros, un cânt
Ce-n inimi se nãscuse ºi-n ele ni s-a frânt.
Apropiaþi deodatã ºi fãrã un cuvânt,
Am stat sã ne petreacã prin toamnã rece vânt.

Cu vocea ta sub ramuri sunând a pãrãsire,
Mi-ai spus: - Sã ne rãmânã trecutul nãlucire,
Când clipa veºniciei mi-o dai cu o privire…
De ce în umbrã glasul pãrea o amintire?