FEERIE


Iată, ninge iarăși pe pământ:
Roiuri – fluturi mici, ușori, de nea,
Dănțuind pe-o muzică de vânt,
Basme născocind la poarta mea.

Iată, cerul, cât e de aproape:
Ridic mâna și o pierd in nori,
Parc-ar vrea natura să mă-ngroape
În petale reci de dalbe flori.

Ce emoție, Doamne, mă cuprinde
Și ce bucurie-mi dă fiori,
Când obrajii gerul mi-i aprinde
Și-mi șoptește vântul din viori?

Ce ghiduș se-ascunde încă-n mine
Când prind rădăcini in infinit
Și-mi ridic privirea către Tine –
Ce mă ninge alb nedefinit?

Iată, mă acopăr cu omăt
Peste trup, vedenie, și gând,
Că, de bucurie, nu mai pot
Lacrimile-mi șiroind s-ascund!


19.12.2000 – Gabriel Ghimpu