intind mesele pentru aripile lui galbene
fete de masa coboara nazuroase peste picioarele goale ale invitatilor
apa lacomiei le pluteste craniile, parul de aur al ingerilor
epitafe se scriu in tacere cu
mainile uscate la focul mintilor
faramicios, destinul isi lasa cenusa peste umerii camerei
pestele se inraieste in atata glorie
caii patrund in cutele pamantii ale fetei
cerneala se usuca pe ramurile copacilor de carne, moi, , necunoscuta in zabranicul care o imbraca
aceeasi strada a copilariei peste care flutura uneori steaguri negre si glasuri albe de barbati ce nu aveau voie sa planga

o istorie se strange intre coapsele acestei ore
si se imprastie in epoci secunde peste pamantul mintii
aleasa nostalgie furata de amintirile timpului in care pestele innota in sangele meu