Voi înhăma măgarul, ca-n vremi, la căprioară
El ce priveşte toate cu ochi de înţelept –
Şi voi urma poteca de mult, suişul drept
Prin via verde-n tactul copitei ce-o măsoară.

Şi luând prăjina lungă şi coşul împletit,
O fată-n vâlnic roşu va merge înainte,
Am să opresc măgarul din mersul lui cuminte
Sub un cireş, de roade şi de ani mulţi boltit.

Cireşul va fi roşu ca şi-n copilărie,
Cireşele pe ramuri vor atârna cercei,
Cu braţe goale, fata va prinde-n şorţul ei,
La fiece prăjină, o sută şi o mie.

Şi când, târziu, lungi umbre se vor culca pe lunci,
Când gol va fi cireşul, iar cerul plin de stele,
Bunicii i-aş aduce acasă coşuri grele…
De-aş mai avea bunică şi sufletul de-atunci!