Fântâna cu platani de lângă ţărmul mării
La care ne-am oprit cu umbra în amurg
În cântecul domol, ce nu-l pot da uitării,
De valuri ce se sparg, de ape care curg.

Fântâna unde vin cu vasele de-aramă
Cadânele să-şi ia un dar curat, din plin,
Vrăjită e – ţi-o spun – şi dorul meu – ia seamă –
În juru-i zboară greu: un porumbel străin.

Pe Marmara se duc cu aripe de lebezi
Corăbii în amurg… Şi piere zi şi an;
Dar aplecat uşor pe apele ei repezi
Obrazul tău îl văd în umbră de platan.

Sunt zile sau sunt ani de când pe ţărmul mării,
În limpezimi adânci fântâna l-a închis?
Platanii tot foşnesc, şi nu-l pot da uitării
Murmurul de pârâu rostogolit prin vis…