Când toamna şi amurgul îşi dezveleau tot gândul
Şi dezbrăcând iar dealul de străluciri străine,
Mă înălţau pe-altarul colinelor latine –
Străbunul şi bunicul şi tatăl tău, de-a rândul,
Suiră să se-nchine la umbra mea de zeu…
Opreşte-ţi paşii, vino şi tu cu darul greu
De struguri şi-l agaţă de ramurile joase:
Curat să-ţi fie duhul şi viile mănoase.