Mi-aleargă zâmbetul pe buze şi cerne veselie
Şi-n ample simfonii mi-aruncă inima pustie
Iar taina nopţii pare-un chin cu faţa dragă,
Căci am căzut în teaca aşteptării – izvoarele iubirii înconjoară o lume-ntreagă.

Culeg stropii de foc ce-i voi arunca în gânduri răvăşite,
Sufletu-mi arde mereu mocnit, în aşteptare,
Într-un foişor retras, pentru rememorare...
Locul liniştit din a mea copilărie;

Spaima vieţii s-a scurs precum valurile mării,
Tristeţea se va pierde, bucuria abundă
Că-n lume se ridică un nor al dreptăţii,
Un licăr viu, trecutul se scufundă.

Bucuria revine, supărarea se pierde-n amintiri,
Inima, mereu o poartă-n sânge, străbate gândurile
Pentru a-mi reînoi suflarea tânără a iubirii,
Pentru-a dansa viaţa – visele...