rinichi pierdut al vieții mele,
tu te-ai născut prin meditație,
erai precum castana din pădure,
un rod rătăcit de-a mea iubire...

scuipai ades perfuzia cu sânge rece,
lăsai mirat pleoapele să-ți aline inima,
să-ți ia durerea-n mână, s-o gonească,
să fii din nou rinichiul meu de altădată...

acum, când perforate-ți-s gândurile,
când lacrimile-ți, ocean al dragostei este,
acum să fii din nou temutul unicorn,
să ne-amăgim cu vinul ce-n pahare azi ți-l torn...

știi...frate, a mai trecut o zi, și-un zbor am mai pierdut,
m-am regăsit în curtea inevitabilei vieți în care m-am născut,
sunt iz de noapte, folie protectoare de zi în neant...
un alt eu regăsit printre poveștile de altădat...