rinichi pierdut al vieţii mele,
tu te-ai născut prin meditaţie,
erai precum castana din pădure,
un rod rătăcit de-a mea iubire...

scuipai ades perfuzia cu sânge rece,
lăsai mirat pleoapele să-ţi aline inima,
să-ţi ia durerea-n mână, s-o gonească,
să fii din nou rinichiul meu de altădată...

acum, când perforate-ţi-s gândurile,
când lacrimile-ţi, ocean al dragostei este,
acum să fii din nou temutul unicorn,
să ne-amăgim cu vinul ce-n pahare azi ţi-l torn...

ştii...frate, a mai trecut o zi, şi-un zbor am mai pierdut,
m-am regăsit în curtea inevitabilei vieţi în care m-am născut,
sunt iz de noapte, folie protectoare de zi în neant...
un alt eu regăsit printre poveştile de altădat...