Ma plimb usor,prin parcul plin de seara,
Copacii parca trag un fum, dintr-o tigara
Mi-e frica si ma plimb cu voia mea,
Iar pe o banca de sub brad,sta linistita noaptea.

Peste statuia Eminescu,dornica de viata
Cade furoul Lunii ocoperindu-i,tristata-i fata,
Pe toti ne acopera cu ura si cu teama,
Ne iarta,ne-nfioara,ne destrama,

Atata romantism,tristete si verdeata
Atata negru,galben si cu ceata
Ne inconjoara noaptea intr-o vara
Fara sa stie de ce am venit,fara sa stie ce sa-mi ceara

Pasesc pe umbra Lunii si privesc
Vad pietre vad si stele,ma gandesc
Si Cerul cade peste mine,ma apasa
El poate fi durere,amagire sau craiasa

Iar daca parcul este preot,
O sa ma curat de pacate
Caci multi, trecura des pe-aici si tot,
Nu-si cumparara inimi luminate

Ma plimb prin parcul plin de seara
Caci este parcul oare demon iar dragostea o gheara?