cu verbele copleşite de-un verb
copil, plin de bube, osos
mă confiscă în pasu-i un cerb
gonind după ciute ţâfnos

ce dulce tristeţe mă-mbie!
am sufletul tot în desfrâu
femeie! de-ai fi o câmpie
fecund te-aş sădi doar cu grâu

să vină isuşii în grabă
secerându-ne rostul în cine
să vadă ce oameni de treabă
se-ascund printre-atâtea neghine

vedea-vei chiar tu cum din gând
prăsindu-mă-n fibrele tale
voi fi un notar adnotând
durerile-n registre corale

cum din coaste infracţiuni germinează
ţâşnind în geneze nebun
pronumele meu ce-şi trădează
chiar genul! obligând să îţi spun

cristoşii mă ştiu pe de rost
nu te teme, nu-s încă defunct
anacronic, în lumină ţin post
sunt o lacrimă căzând dintr-un punct