Imi vine să zbier cât mă ține plămânul
Așa mi-e de trist, și de rău, și de dor
Să scriu poezii-în-cămașă-de-noapte
Dar...am terminat penele de cocor

La mine au prins să necheze sălbatic
Cai verzi pe pereți, ca-ntr-un timp rătăcit,
Când tu mă iubeai într-o mie de feluri,
Când eu mă speriam de-un final fericit

...Aleargă nebuni, framântându-și zăbala,
Și n-au nici o noimă, și n-au nici stăpân,
Căci urletul meu și-a pus potențiometru
Și-acum e o șoaptă ascunsă-n plămân.

E-n comă iubirea din noi sau ce oare
Să se fi-ntâmplat între timp pe aici?
Eu nu îți mai scriu, nopți întregi, mii de file,
Nici tu minciunele drăguțe nu-mi zici...

Cu ce să îți scriu cât de dor simt că-mi este
Și-n suflet, adânc, câtă dragoste-ți port,
Când liniștea n-am cum s-o sparg cu cuvinte,
Iar tu mi-ai trimis toți cocorii-n export ?!?