Eu mai simt pe pieptul rece
ale tale buze calde!
Tu mai ai pe sanii-ti rosii
degetele mele albe?




Din toata femeia cea neagra, cu carne amara
mi-a ramas doar pielea-i sub unghii
ca un jeg.
Si praful inimii ei uscate,
presarat prin tot ADN-ul meu.
Mai am si poze cu ea,
poze in care imi arata buzele subtiri, cu dinti,
poze
cu parul ei metalic de pe capul lucios si rece,
poze
cu ochii ei grei ca doi bocanci plini de noroi
ascunsi sub cadenta metalica a pleoapelor ei,
poze
cu marginea calda a trupului ei pe cand incercam, biblici, sa incepem o lume noua.
Am incercat de multe ori sa omor femeia cea neagra, cu carnea amara,
asa cum va fi incercat probabil omul primitiv sa omoare focul cu varful sulitei de lemn,
dar ea e vie mereu,
dar ea ma asteapta mereu.
Ma asteapta cu inima larg deschisa,
ca un sicriu intr-o vitrina prafuita a pompelor funbre.