Din care veac răsai acum în mine
Lumină ce mă faci să cred în OM,
Când funia pe creanga unui pom
Mi-a fost sortită ca un ultim bine?

Şi ce-ai mai vrea din suflet să-mi mai storc,
Iubirea mea de oameni şi de sine,
Şopteşte-mi lung că zările-s senine
Chiar dacă n-am puterea să mă-ntorc.

Şi arde-mă nespus, să-mi pară rău
Că n-am să fiu mai mult stindardul tău,
Filtrând prin mine dulcea ta menire...

Cum tu m-ai învăţat să cred în noi,
Rămâi cu cel mai sceptic din eroi
Pân' la apus, lumina mea, iubire.