și mai uit câte un detaliu
la umbra pletelor de nuc bătrân,
și celelalte ere?
de ce scriu durerea pe o creangă paralelă?
și nimic mușcând neculoarea
din care am smuls
o zgârietură de rouă în dimineața
pleoapelor…
îngeri și fantome, mai bine zis…
scriu felin
m-am săturat de aceste inerții stelare
aruncați-mă la gunoi
ca pe un muncitor grăbit
vreau balada mea răcoroasă
înglobată în clipe lichide,
oh ce frumos ar fi
și să uit că există aer.
“tu” să fie conturul meu,
da, viziuni microscopice
dansând pe un rock îndrăcit.
sălbăticiți-vă silabele în mine,
doar când rămân eu
o nebuloasă
pictată de vreun dement
pe ecrane străine
legături infailibil de ipohondre
între picurile de ploaie
când mă voi nesinucide
din sadismul oglinzilor paralele

și versul există în nucul alienat
doar ca râs ofuscat
de fulgii de iubire
proiectați numai aleatorii
pe alte pagini stresante.

ah…
și să subliniez mediocru ideea
de consolare ștearsă -
NIMIC!!!