Gâlgâie atât de tare
Sângele durerilor tale
Neurlate la maxim,
Încât eu însămi gust sângele ăsta,
Mă-mbăiez, fără să vreau, în el,
Amețită de mirosul de victimă.

Tragic, sufletul tău nu mai poate primi perfuzii,
Þi-au ciuruit venele și creierul
Prea mulți donatori,
Mai mult sau mai puțin compatibili.

Sângele ăsta din rana ce ești, măi fată,
E atât de viu, atât de tânăr, atat de dornic de viață, totuși,
Că nu mai suportă strâmtoarea arterelor,
Capilarele explodează în focuri de artificii…

Haide, urlă odată cu mine,
Scoate tot, scuipă tot, varsă tot
Și-o să-ți fac spălături
De creier, de stomac, de vene,
De tot ce vrei tu,

După care-ți voi scurge
În trup nou și-n minte nouă
-neputându-te trăda nicicum, nicicând-
Sângele siniliu al Căpitanului Albastru

Căci, Doamne!
Gâlgâie atât de tare
Sângele durerilor tale
Neurlate la maxim,
Încât eu însămi
Văd
Roșu
În
Fața
Ochilor.