Uneori ne găsim azvârliți
ca niște alge de culoare umană,
pe plăjile necuprinsului grăitor de viață.
Ce dulce mireasmă ne mângâie
șoptind urme de pași pe nisipul
atât de rece, atât de cald!
Ne găsim șuroind mărgele din
perlele veritabile furate din scoici
"înfiate" de noi...
Oh, câtă durere mortuară simțim
în izolarea plăpândă a adierii brumării!
Bătaia valului, ca o mângâiere înțelegătoare
ne zburlește firele de apă,
le colorează intens pentru o secundă,
aglomerându-ne într-o scânteie
groasă, spumoasă...

............................................

Apoi o mână, candidă și aspră
cu șanțuri săpate masiv
cumpărată din craterele de pe lună
se milogește cumplit
și degajă căldura...
ce palpitații avem!
Ce dure măcinări de roci
ne rod maxilarele!
Ce cârcei nenorociți ne blochează
imaginația că am putea zbura!
Hai, hai, briza mea dragă,
te rog, fă un scurt circuit:
vreau să reînviu puțin!