Beau cafeaua indecent și înghit iar zațul.
Tu mă tulburi insistent, demnă de tot nesațul.
Cu țigara între dinți cercetez tavanul,
întinzi brațele fierbinți desfăcând halatul.
Facem pană de idei. Suntem mult prea tineri
iar timpul tras de azi spre ieri spune că e vineri.
Rime-mi ceri și-ncepi să speri, tremurând aripe,
amintiri mă trag spre vers, prefăcute-n nimfe.
Complimente-ncep sa fac, tu zambești ferice
în mine se scoală-un drac pocnind șapte bice,
radioul surd despre vreme zice,
ma întreb ca un ecou cine-ar fi novice.
Șase simțuri saltă vag, veselite parcă.
Zorii, norii blând îi sparg, tu tresari pe dată.
Vreau să plec. E în zadar, mă întreb iar dacă
la nesomnul prins în doi are ce sa-mi placă.

„-Suntem noi, suntem doi!” striga îngerul și dracul.
Monolog aș vrea sa fac, mă sugrumă tracul,
dau din buze fără glas. Agresiv ca racul
mă surprinzi, întâmplător, când făceam un calcul.