Cochilia te-ascunde
în umbrele tăcerii.
Nu simți ultima rază
nici mângâierea serii,
nu știi decât un gust.
Desigur, cel al mării.
Dar stânca-așteaptă cu dezgust
ca să te dea uitării.

Când valul te va duce
la stânca, ca pe-un dar
și-apoi să te arunce.
Te va izbi de stâncă iar și iar…