Nu mă mai vreau pe mine așa cum am fost...
Mă trezesc prea târziu și vad doar fețe obosite
Oare nu pot fi eu zâmbetul lor
Să le alin toate greșelile pedepsite?

Nu mă mai vreau pe mine tristă
De apusul unui alt suflet cunoscut
Am trecut de multe ierni
Dar aceasta pare cea mai grea...
Pentru că eu nicicând să plâng n-am mai vrut...

Nu mă mai vreau pe mine cum am fost până acum...
Vreau să fiu învelită în satin
Fin...
Să alunec în sufletul ciuva
Să redescopăr acel sentiment divin ...
Să îi iau cuiva și ultimul chin ...

Vreau numai satin ...
Un zâmbet sa aduc...
Iar dup-aceea plec de unde am venit
Din pământul vechi de milioane de ani ...
Și să privesc lumea dintr-un răsărit ...
Din ceruri sau din acel surâs ce mult l-am așteptat ...
Ce sufletul mi-a eliberat ...