Înfiripă-te osândă și-n cale mă așteaptă!
Te privesc pășind molatec de dorință-nveninată,
Și mi se înfig în minte râvnirile trădării,
Și nu te pot respinge, nu te pot da uitării.

Simt inima cuprinsă de ispită ca-ntr-o gheară,
Simt vrerea mea plăpândă ca plânsetul de ceară,
Simt cugetul cel onest substituit de vrajă -
Tentația bălaie stând minții mele strajă.

La ceas târziu din noapte, îmi pari fără de vină,
Tu, dulce-ngemănare de umbră și lumină!
Perfida-ademenire, mă poartă către tine,
Dar ochii tăi cei galeși i-ascunzi și fugi de mine.

Însă te întorci din cale, vântul parcă-ți dezvelește –
Sânul ce încerci s-acoperi, și zâmbești copilărește,
Cu sprâncenele-ncruntate, mă privești dar-vinovată!
Capul ți-l lipești de mine și mă dojenești în șoaptă:

“Aș fi vrut să nu te știu”- atât spui,dar în zadar!
Trupul cerșetor de-atingeri, se oferă ca un dar,
Și lași mătasea moale să-ți cadă de pe umăr,
Născând trăiri profunde, ce nu au parcă număr.

“Nu-mi pot trăda iubirea”- îi spusei deodată!
“Nu pot să-mi anin viața de-o clipă suspendată!”
Dar vorbele-mi sunt goale și chiar de mi le-ngân,
În fața ispitirii nu-s propriul meu stăpân.

*
Astfel, mii și mii de clipe, ce Iubirii fu-nchinate,
Pătimașe jurăminte-s într-o clipă spulberate,
Căci iubirea se înalță ca zidirea – de la bază,
Dar precum Turnul Babel, ea azi nu mai durează.

12.05.2004