Rătăcitor prin ţinuturi dacice, de la Sibiu la Mediaş, de la Mediaş la Braşov şi de acolo la Bucureşti, fără pretenţii de explorator, dar şi fără nevoia de a rătăcii în necunoscut, graţie unor prietenii legate "virual", iată-mă la capat de drum, la masa mea de lucru, cu o desagă plina de impresii. Poate, mai devreme sau mai târziu, am să-mi găsesc timpul necesar să le aşez pe hârtie. Acum, uitându-mă înapoi, nu pot decât să mulţumesc celor care, dezinteresaţi, m-au ajutat să duc la bun sfârşit munca la care m-am înhămat.
Cu cine să încep? Cu cine să închei?
Grea treabă!
La Sibiu, Adrian Popescu, jurnalist şi om de artă (el este graficianul celor doua volume tipărite la editura "Tribuna"), mi-a fost ghid. La Mediaş, ca un adevărat prieten, am avut suportul cunoscutului poet transilvănean George L. Nimigeanu. La Braşov, la rândul său, Adrian Munteanu, s-a întrecut pe sine, organizând lansarea "Tragediei" la Liceul "Andrei Şaguna". La Bucureşti, ultimul dintre locurile vizitate, Radu Herinean a organizat o lansare mai puţin convenţională dar cu mult căldură. Un eveniment care îmi va rămâne pentru lung timp întipărit în memorie! I s-au alăturat -ca să dau doar câteva nume-
Bogdan Geană (feriţi-vă de forfecările lui; nici eu n-am scăpat!), Adrian Firică (care după ce m-a întâlnit a decoperit că sunt "ca o carte fără coperţi". Asta în văzul tuturor!) Şi, picat de dinspre neunde, fratele Silişteanu, între două trenuri, grăbit şi misterios, gata să mă ia cu el, hăt, departe, pe o stradă Rece, tocmai la Ieşi. Şi Ion Nimerenco. Şi...Cum să nu menţionez fericita întâmplare de a o avea prezentă, chiar şi pentru câteva momente, suficiente pentru o fotografie şi un autograf, pe încântătoarea Maria Gheorghiu?
In mijocul sălii, tronând, boierul George Stanca, cum îi place Silişteanului să-l numească, a stat până s-a spart târgul. Si, ca să-mi facă seara, seară, poetul Ioan Peia a venit, tocmai de la Giurgiu, ca să mă întâlnească. De atâta căldură n-am mai avut parte de mult!
Cui să-i mulţumesc mai întâi?
Tuturor, de buna seamă!
Voiajul meu a fost scurt. Bucuria a fost mare.
Imi permit să sper că au să mai fie ocazii ca să ne revedem!

P.S.: Pentru cei cărora le face plăcere să afle cum se încheie periplul prin zone „transcedentale”, postez, astăzi, cântul final al „Divinei Tragedii”.
La bună citire!

Adrian Erbiceanu