poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1693 .



agenda mea 2
personale [ Gânduri ]
prea multe

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Beatrice Zara ]

2004-10-11  |     | 



Azi am cunoscut două persoane noi. Se mirau că sunt o persoană foarte calmă. În clipa aceea m-am gândit în primul rând, - de fapt simultan, cred, nu mai țin minte nici unde eram, eram într-un dormitor - că asta se vede doar în aparență și am mințit; se întrebau cum fac eu într-o criză de nervi. Eu am gândit : scriu. Mă gândesc la ce să scriu, că de spus, n-am nimic de spus nimănui neapărat. Când spun ceva e bine, când spun altceva nu mai e bine, și e prea mult, eu n-o să stau să ghicesc tot timpul. E mai comod să scrii ce gândești. E și mai practic: decât să stai să ții o conversație de unul singur…și apoi, cineva tot o să citească chestia asta. În primul rând eu, și o să mai șterg sau adaug câte ceva, cum fac acum cu propoziția asta.

Nu vreau să mai fiu întrebată de ce scriu. Nu e ca și cum ai întreba de ce respiri, dar, da, e ca și cum ai întreba de ții ceasul la mâna dreaptă, de ce ai păr? Pur și simplu așa e. Poate într-o zi o să port ceasul la cealaltă mână și gata cu întrebările. A! nu, atunci știu cine o să fie primul, și al doilea, și al treilea care o să mă întrebe de ce nu mai scriu. Uite de-aia! Mă plictisesc.
Mă uit prin cameră acum pentru că nu mai știu ce să scriu. E 12 noaptea și mi-e lene până și să sting calculatorul, să pun cd-ul înapoi….mi-e somn. Pisica dormea adineauri pe perna mea. Acum s-a mutat. Sper să am loc și eu.
Eu dorm pe jumătate de pat care de fapt e o canapea și e strânsă din economie de spațiu. Ba nu, din prostie. Dar tot pe juma’ de pat o să dorm. Cu pisică cu tot.
*
Am citit în horoscopul de azi că e o zi pentru vise. Azi trebuie doar să visezi. Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă toți ar crede orbește în horoscop. Noroc că nu e timp și pentru asta. Ce-ar fi fost azi dacă toți gemenii mari și mici ar fi stat și ar fi visat, doar. Măcar în autobuz sau în tramvai.
Eu în autobuz sunt ca un copil mic. Sunt atâția oameni acolo pe care trebuie să-i observ. Și nu am timp pentru asta decât maxim 20 de minute zilnic. E și mai frumos când e câte un copil mic, pentru că face la fel. Ne uităm unul la altul, studiind fiecare cută a feței, fiecare culoare, nuanță a noastră. Îi studiez, mă uit la fețele lor, la hainele lor, în ochii lor, și la fiecare descopăr câte ceva. Mă întreb oare la ce se gândesc, despre ce vorbesc. Și ei se uită la mine uneori.
Ar fi nemaipomenit dacă atunci când cineva s-ar sui în autobuz ar saluta pe toată lumea, salut, măi! Ce faci azi, unde mergi? Și eu tot acolo. Mergem împeună, vrei? Cred că ar fi mult mai relaxant în autobuz așa, decât să pândești fiecare individ suspect, și să-i urmărești mâinile. Mda, chiar acolo e buzunarul meu. Mda. E gol. Ia mâna omule! Ce nesimțit ești!
În lift. Când mergi cu cineva în lift nu poți să faci nimic. E ca și cum ai fi tras din priză. Stai și aștepți să treacă etajele. Nu poți să cânți, nu poți să te scarpini, nimic. Nici nu e loc prea mult. Nici n-ai la ce să te uiți. Dacă îl privești pe celălalt, se enervează, că de ce te holbezi așa la el, ce-ai cu el. Podeaua. Te uiți la podea. La găuri, la pereți (dacă au și găuri, cu atât mai interesant). Scoți cheile. O alegi pe cea de la casă și o ții pregătită, pentru ca totul să se petreacă mai repede, să nu stai mult în fața ușii.
*
Mi-am dat mai demult seama că cea mai mare dorință a mea e să nu-mi doresc nimic, să nu vreau nimic, absolut nimic. Mi s-a întâmplat, dar nu ține mult.
*
îmi aduc aminte că în clasele primare obișnuiam să-mi propun ca a doua zi să mă gândesc la ce făceam într-un anumit moment pe care îl percepeam cu multă atenție îmi spuneam: uite, acum calci pe treapta asta, exact aici, în punctul ăsta. Aia e urma ta, acum e 8:15 și te îndrepți spre sala de sport. Mâine trebuie să te gândești la chestia asta la 8:15, la pasul ăsta, la urma ta stângă, la treapta a treia gri cu alb pe care ai călcat azi și care mâine va fi ieri. Te-ai prins? Ia să vedem.
Nu prea îmi reușea, pentru că uitam, bineînțeles. Nici acum și cred că nici atunci nu știam de ce fac asta.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!