poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1593 .



Timpul divinizează limba
personale [ Gânduri ]
Cum m-a convertit Iosif Brodskii la poezie

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Klaus ]

2004-08-15  |     | 




Detestam poezia. O fi început, probabil, de la lecțiile de literatură cu "învățatul pe de rost" și de la impunerea genialității lui Eminescu până la amețeală, dar am ajuns să găsesc și motive "serioase".
Am ajuns să spun că impunerea unor limite afectează ideile – și așa e imposibil să ne exprimăm exact, dar când o mai faci și în versuri ești sortit confuziei. Mai ziceam – poetul este un instrument în mâinile limbii, pentru că îi permite acesteia să-i impună sensuri. Adică de multe ori forma exterioară a cuvântului se impune (fie că e rimă, ritm sau anumite sunete) și modifică ideea inițială, pentru că aduce cu ea și un sens. E o slăbiciune, ziceam, prin care limba ajunge să modifice gândirea și de aceea mulți poeți ajung la casa de nebuni.
Prin urmare citeam doar proză.
Într-o carte de eseuri a lui Iosif (Joseph) Brodskii am dat peste două strofe din W.H. Auden:

Vremea, kotoroe neterpimo
K hrabrâm i nevinnâm
I bâstro ostâvaet
K fiziceskoi Krasote

Bogotvorit yazâk i proșceaet
Vseh, kem on jiv;
Proșceaet trusosti, tșeslavie,
Venceaet ih golovâ lavrom.

M-am oprit. Dacă s-ar fi apropiat în acel moment soarele la un metru de mine, nu l-aș fi văzut. Cred că am stat încremenit câteva minute, după care m-am întors și am mai citit o dată:

Vremea, kotoroe neterpimo
K hrabrâm i nevinnâm
I bâstro ostâvaet
K fiziceskoi Krasote

Bogotvorit yazâk i proșceaet
Vseh, kem on jiv;
Proșceaet trusosti, tșeslavie,
Venceaet ih golovâ lavrom.

Fără a continua lectura eseului am încercat să traduc ce-am citit pentru că nu eram în stare să înghit atâta subtilitate.

Timpul care e nerăbdător
Cu inocenții și curajoșii
Si se plictisește repede
De frumusețea fizică

Elogiază (divinizează) limba și îi iartă
Pe cei prin care ea există
Iartă lașitatea și vanitatea;
Se închină în fața lor.

Mai ales această întorsătură de la sfârșit: "Venceaet ih golovâ lavrom" m-a dat gata. Toată poezia era o pregătire pentru această concluzie. Dar nu numai sensul, dar și forma o pregătește – pentru că sfârșitul propoziției e parcă din alt text, din altă gramatică și totuși se încadrează perfect – e o încununare, o explozie păgână a formei. Toată fraza banală ca construcție de până la ultimul vers se închină în fața acestuia, pentru că acesta vine din altă dimensiune, dintr-o rusă a viitorului, pe care, cu toate că o intuim, nu o cunoaștem. Și cum expresia vine din altă direcție – din viitor, din altă frază, din alt nivel de percepție are loc o ciocnire violentă. Unde? În noi! Am simțit în acel moment că am fost adus la alt nivel – cineva m-a luat de aici și m-a dus în rai. Mi-a dat aripi. Mi-a mai oferit o simțire.
Abia după ce am tradus-o și rumegat-o, trăit-o, savurat-o cel puțin o oră, am revenit din inerție la lectură. Din inerție pentru că nu mai vroiam să citesc – știam că pentru câțiva ani înainte n-o să mai am parte de asemenea revelații. Și ce-am citit? Am citit cum Brodskii descrie exact ceea ce-am simțit:

"Țin minte cum stăteam în cocioabă (era în surghiun în Siberia) privind prin mica ferestruică la cărarea umedă și la găinile care hoinăreau pe ea, pe de o parte încercând să cred în ceea ce citisem, pe de alta bănuind că engleza mea slabă mă păcălește. Aveam cu mine un dicționar englez-rus enorm și continuam să-l tot răsfoiesc, verificând fiecare cuvânt, fiecare aluzie, iar și iar, cu speranța că voi putea fi salvat de acel sens care mă urmărea din paginile cărții. Presupun că refuzam să cred că încă în 1939 poetul englez a spus: "Timpul… divinizează limba" și cu toate acestea lumea a rămas aceeași.
Dar de data asta dicționarul nu m-a învins. Auden într-adevăr a spus că timpul (în general, nu un timp concret) divinizează limba și gândurile care au fost pornite de această afirmație continuă să mă frământe și astăzi. Pentru că divinizarea este o relație a celui mai mic față de cel mai mare. Și dacă timpul divinizează limba, înseamnă că limba este mai mare, mai veche decât timpul, care, la rândul lui este mai vechi și mai mare decât spațiul."

M-am întors la versuri și le-am citit, le-am citit, le-am citit… A doua zi dimineața, pentru că citeam eseul noaptea târziu, am alergat la internet-cafe să caut originalul. Nu a fost ușor – rușii scriu numele cum le aud – am încercat Oden, Waden, Woden, Odan, Odeign și chiar Aughden :) până am dat de Auden și am găsit:

Time, that is intolerant
of the brave and innocent,
And indifferent in a week,
To a beautiful physique,
Worships language and forgives
Everyone by whom it lives;
Pardons cowardice, conceit,
Lays its honours at their feet.

Am rămas un pic dezamăgit. Am mai înțeles și de ce pe Brodskii l-au copleșit "Time… worships language" și nu "lays its honours at their feet." În engleză ideea era aceeași, dar accentul era altul. Și fraza era alta.
Revoluția frazei, a formei, în engleză, nu a însoțit-o pe cea a sensului. Auden ne schimbă puțin felul de a gândi, dar nu ne schimbă engleza, limba, în general. Am mai văzut că traducerea mea trebuie revăzută, dar n-am schimbat-o. Varianta în rusă, fie a lui Brodskii sau (mai curând) a traducătorului Viktor Golâșev reușise să-i acorde o nouă dimensiune. Probabil involuntar. Probabil nu găsea echivalent pentru " Lays its honours at their feet" și a pus într-o doară, a lehamite, expresia "Venceaet ih golovâ lavrom", care, tocmai pentru că a fost aruncată din disperare, a căpătat acea aură de străinătate, de sfințenie, de superioritate. Așa au loc revoluțiile.

Am văzut că strofele sunt de fapt un fragment dintr-o poezie mai mare – " In Memory of W. B. Yeats", dar nimic mai uluitor decât ele nu am găsit.

Timp de o săptămână de la Eveniment continuam să trimit strofele (în toate variantele) cunoscuților, prietenilor, neamurilor, colegilor – tuturor (tu nu le-ai primit?! De mirare!). Nimeni nu înțelegea ce-i cu mine – doar detest poezia!
Nici măcar după o discuție de o oră pe messenger n-am reușit s-o convertesc, mântui, salvez, eliberez pe soră-mea.
- Că limba e mai mare decât timpul o cred doar poeții, a zis.
Dar nu asta conteaz㠖 că e adevărat sau nu. Faptul că cineva a reușit să ajungă la un asemenea nivel de înțelegere a limbii (și, implicit, a universului) încât să întoarcă lumea pe dos și să ia noțiunile mega-abstracte ca timpul și limba și să le transforme în unități prime, în cărămizi, în bază pentru a defini poetul, purtătorul și creatorul de limbă, e destul ca să ne convingă că avem în față un suprem, complet și obiectiv adevăr.
Și de atunci mă închin poeziei.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!