A aparut intr-o seara, cu un suras ravasitor si cu ochii plini de o lumina calda. Imi zambea intr-una si zambeam si eu, fara sa stiu de ce. In cateva secunde m-a smuls din lumea mea, din ordinea mea cristalina si mi-a spart linistea alba cu care aveam sufletul invelit. Cruda si curata inca, prea tanara poate, cu o inima prea blanda si frumoasa, aceasta faptura coborata de pe alta lume parca, m-a facut sa ma topesc de iubire. De multi ani eram convins ca n-o sa pot iubi niciodata si ca am inima-nghetata bocna. Nu-mi trebuia nimic chiar daca nu aveam prea multe dar eram multumit asa, cu iernile anilor mei. Dupa doar cateva zile .. imi trebuia ea, imi trebuia cu ardoare prezenta ei, cu lumina aceea incredibila ce izvora din privirile ei. Simteam ceva ca o sete care imi arde si-mi topeste pieptul, toata ziua, iar seara, cand intra pe usa, tot cosmosul meu se lumina, si respiram din nou, si imi venea sa o strang la piept si sa nu-i mai dau drumul niciodata.

Si mi-am deschis inima. Cam asa cum deschizi o conserva ruginita cu un cutit. Apoi singur mi-am daramat zidurile inalte de aparare, ce mi le-am cladit impotriva oamenilor. Aveam nevoie sa intre la mine, sa intre in viata mea, sa fim una si aceeasi entitate, … aveam nevoie de ea ca pieptul de aer. Simteam ca ea inca mai poate sa iubeasca. Au trecut zile, cateva, zile de ganduri nebunesti, de bucurie si neliniste, zile cand ieseam pe strada sa vad daca vine si … a venit. A venit de mai multe ori, aproape o luna-ntreaga, in care timp ne-am privit cu nesat unul pe celalalt si ne-am zambit tot timpul. Apoi, a venit mai rar, apoi doar cate un telefon … apoi nimic. Nu vreau sa stiu de ce … Nu vreau sa stiu de ce ratiunea invinge dragostea sau invers, nu stiu ce algoritm conduce lumea si nu stiu nici cine l-a scris cu creta pe tabla vietii. Stiu doar ca nu a fost sa fie.

E frig afara iar.

Am sa-mi permit sa plang, o vreme, doar cativa stropi de apa irositi, apoi … incet, incet am sa incep sa-mi construiesc ziduri noi din cuburi mari de gheata. Nici macar nu stiu … de ce, pentru ca nimic nu mai am de aparat. Sufletul meu e la ea, intr-un buzunar sau pus la presat, intr-o carte. Mi l-a furat in joaca, draga de ea, si a uitat sa mi-l dea inapoi. Dar eu le fac, sa fie, daca mai trece cineva prin zona si se uita-ntrebator peste gard ... sa stie ca n-am fost intotdeauna un simplu om de zapada, cu o conserva goala-n piept, in loc de suflet.