nici nu ştiu câte anotimpuri
ţi-am făcut cadou anul ăsta
cândva chiar te-am zărit şi mi-am întins mâinile
ca la un semn îndelung aşteptat
amestecând cuvinte ce încă ţi le spun
şi le cunun cu pielea cu ochii cu vocea ta
mereu în fiecare zi de şase
din luna asta a lebedelor albe
timpul deja îţi cunoaşte absenţa
trupul meu copilărindu-se lângă un înger
ţi-a învăţat pe de rost mirosul
ca un păcat
nu-mi mai este frică să întorc ceasul
când zboară fluturii
de aceea
nu te voi uita
pentru că respiri copacii altui timp
pentru că fiul nostru
îngrijorat de aşezarea cuvintelor mele
şi-a ascuns lacrimile

hai hai hai să zâmbim neînchipuit de sus!