Scrie cineva litere, rune pe sufletul meu și încă nu mă lasă să le citesc. Necesară, o disecție, o autopsie.

Love floats. Navighează dragostea în derivă pe dâra de timp care sunt.

Culorile reale ard, pustiul e aproape și îngerii aspru stilizați în contur de literă.

Apare în mine, dulce asezonat cu stropi de erotism, Dumnezeu. Nici urmă de blasfemie sau de păcat în această regăsire care mereu precede o plecare.

Depresia e un gol de aer dintre sentimente. E o putrezire lină a sentimentelor.

Am uneori senzația că voi muri. Va fi o simplă urcare în trenul acela pe care-l visez mereu. Mereu în altă gară. Marină, curată sau nu.

Delirez în gura ronțăitoare a cuvintelor.

Pământul are în el inimi. Nenumărate, nelimitate inimi, al căror puls e năucitor, mut și transpare uneori în mirosuri fragede, dulci.

Scrisul meu e ca o balerină mecanică viu colorată și prăfuită cu fiecare clipă ce trece, cu sunet tot mai mic dar niciodată mută, cu ezitări și scrâșnet de arcuri curate de oțel.