...am stat apoi cu spatele spre tine și mi-am întins mâna dreaptă în față, palma paralelă cu corpu-mi și degetele răsfirate. Am privit apoi cu ochiul stâng închis, printre degete, lumea; și mi-am dat seama că pusesem mâna pe ea. Mi-a fost greu să o prind, de fapt înțepenisem cu mâna deasupra comorii; înțepenisem si-n privirea ta mirată...

(uit mult uneori... trebuie, de exemplu, să mă întorc îndărăt să văd de am închis ușa apartamentului fiindcă uitasem dacă am închis-o sau nu...)

mă întreb și eu ce legătură o fi între cele două?! e simplu: uitasem și atunci de ce îmi întinsesem mâna în față. Dar atunci am simțit bucuria uitării: lumea începuse să se învartă! Dar..., e normal ca lumea să se învartă, și noi odata cu ea. Totuși întorcându-mă tu erai acolo nemișcată nu am uitat că nu te învârteai cu noi...

dar stai! de altfel, cine ești tu să stai să te uiți la mine cu privirea tâmpă cum mă invârt de unul singur cu brațul întins după comoara ce nu e de fapt decât puțină dragoste?!