As vrea sa te vad,
Dar nu se poate.
Esti departe.
Gandul ca nu mai putem
Fi impreuna,
Ma domina,
Imi doboara
Orice speranta.
Tu erai puterea
Ce-mi deschidea
Portile fericirii.
Tu ai dat frau liber
Nebanuitului din mine.
Numai tu imi alinai
Orice greutate.
Tu, samanta fara coaja,
Melcul, cel far’ de cochilie,
Esti acum o amintire,
O frumoasa amintire.
De ce oare?
Fiindca flacara iubirii noastre
S-a stins demult.
Insa, in inima mea,
Ea arde ne-ncetat,
Hranindu-se
Din rodul amintirii
Si-al sperantei.
Hotararea mea
De a pune capat
Acestei iubiri,
Imi era straina,
Dar am fost prea orbita
Ca sa am puterea
De a vedea
Acest lucru.
Acum e prea tarziu
Pentru orice adaugire.
Ce-a fost a fost,
Ce-o sa fie o sa fie.
Acea flacara a amintirii
Cuprinde din ce in ce mai mult
Fiindul sufletului meu,
Pana ce,
Acesta se va pierde
In disperare
Sau in regasire…