Mi-am regãsit un fost judecãtor…

Ne aflãm împrejuraþi de bulversãri,
rãsturnãri de valori, în care imoralitatea a intrat pe un fãgaº al obiºnuinþei, progresând ºi pavând drumuri ale fiinþei umane spre abisul irevocabil.
Cu legi corupte, întortocheate, în picioare cãlcate de guverne ºi împãraþi,
cu al lor judecãtori stricaþi ce put a putregai, cu întregul lor alai de birocraþi, dormind nestingheriþi, vrând sã parã liniºtiþi,
se mint, ne mint, mai pe larg sau succint ca cei religioºi corupþi ºi înºelaþi, dar preferaþi
de oglinda lor socialã, ignorând învãþãtura de odinioarã,
ºi dând naºtere unui nou produs încuiat, între patru pereþi de beton armat,
sã nu mai cunoascã nimic dincolo de frontiere, ajunºi ca sclavi ai propriilor
lor sechele, ºi toþi la grãmadã, o þarã ºi o lume-ntreagã
au uitat de Lega moralã ºi de al lor Creator,
prefãcându-se cã n-au acel „judecãtor” care este ºi va rãmâne „conºtiinþa” lãsatã în fiinþa noastrã ca fiind „chip ºi asemãnare” a Aceluia care nea creat ºi nu am fost în stare tu ºi eu sã rãmânem fii de Dumnezeu, pentru cã trupul prin instinct ºi desfrânat a reuºit sã þinã loc de cap, încât tãlpile, sunt urechile ºi mersul anevoios pe cap sau cei mai pricepuþi în mâini, ne-a transformat fie în drac sau pui de câini nu mai putem pricepe prin instinct acum mersul anevoios pe drum iar mirãrile, întrebãrile, ne lasã cu umerii în jos în neputinþa dea înþelege ce este în jurul nostru.
ªi dupã lungi cãutãri ºi cercetãri mi-am regãsit o altfel de „ Conºtiinþã” cea care-a fost de la început, de atunci când m-am nãscut, o regãsesc ca un judecãtor ne-corupt,
ºi paznic neobosit, lucrând necontenit, cu ochi spirituali citind gândul meu, al tãu, ºi-al tuturor fiind singurul judecãtor corect, purtat în suflet ºi în gând veci de veci,
ºi ochiul lui însoþitor, urmãritor, ºtie de unde vi ºi unde pleci,
sau noaptea-n somn, ºi treaz de eºti, oriunde eºti, urmãreºte ºi condamnã
tot ce faci în ascuns; fie bogat, rob liber ori sãrac, iar dacã vrei sã te înºeli, de pãcate sã te speli, lasã-te surd când i-auzi vocea, lasã-te orb când îþi vezi fapta, ºi fã-l judecãtorul tãu corupt din lut, pârât, de o maladie funcþionalã, imoralã, jurând pe Biblie ºi pe Dumnezeu doar ca sã fi tu regele leu, într-o junglã necontrolatã sau beatã de opiul cuvintelor înºelãtoare, care sã fie mai mare, sau ºef de canale ce se ramificã ºi se amplificã în tot ce se poate corupe sau e corupt ºi put de mirosul hâd ºi de râsul lor perfid, bãlos, pãcãtos, lãsând în urma lor chiar ºi dupã moarte blestemul bolii de care vor avea parte, o întreagã naþiune, fãrã raþiune ce se lasã cu toþii tãvãliþi de cei
mãguliþi de banii celor ce ºtiu sã mituiascã,
ºi sã prosteascã pe cei plecându-se la daruri sau temeri,
în biata carte-a lor nu au puteri, cãci mai presus de toate, puterea stã-n averi. ªi sclavii celor care au putere, priviþi ironic ºi fãcuþi lichele
chiar de vrãºmaºii legii judecaþi, ne-judecaþi, condamnaþi, eliberaþi… Cãci, inteligenþa lor artificialã pare a fi senzaþionalã, întrecând cu mult „cibernetica cu cipuri” ce vor fii pentru toþi „nimicuri” aºteptând ºi acceptând globalitatea ca pe un zeu, schimbându-l pe Dumnezeu, de-ºi va fi ca un „IMPERATIV” cu un nou sistem „colectiv” în care religia va fi una atunci când îºi va da mâna cu politica lumii coruptã, în care omul nu va mai fi pãmântesc, ºi nici ceresc, cãci ziditorul lui va fi maºina ca robot ºi dacã stau bine ºi socot, dracul imitã pe Dumnezeu fãcând din „om” þelul sãu, fãrã suflet ºi minte, fãrã simþãminte, ºi ca niºte progenituri lumea s-o ia pe arãturi cu cip sau fãrã cip, omul sã ia chip de robot lãsându-se copleºit de-acest mare complot…
Nu. Nu, de acest judecãtor vã spun, ºi nici de vreun beþiv cãzut pe drum.
Ci de „ conºtiinþa” care dã mereu târcoale, ºi n-are asemãnare
purtatã-n mintea nevãzutã, numai de tine ºi de mine ºtiutã, chiar ºi-n cel mai corupt
judecãtor; ºi de doarme în el acum, sau e cãzutã pe drum, se va ridica la judecatã chiar dacã-i blestematã ºi va recunoaºte cã a fost trãdatã, cu voie sau fãrã voie va fi dreaptã ºi te-aºteaptã s-o vezi ºi s-o auzi în ºoaptã cum te condamnã ca un pârât, de tot ce ai gândit ºi ai fãcut. Dacã încã mai trãieºti ºi sufletul þi-l iubeºti, nu fi trãdãtor, nepãsãtor la harul îndurãtor, cãci dacã eºti încã mustrat înseamnã cã eºti viu încã ºi mintea e treazã, vegheazã, îþi reaminteºte ºi în gând grãieºte
cuvinte de pocãinþã, poate, poate e timpul de cãinþã dându-le timp de regret,
ºi de n-au voinþã, vor fi îngropaþi încetul cu încetul în negura uitãrii,
ºi a împilãrii, de urât, c-ai fost pârât ºi osândit de însãºi ale tale fapte,
ce þi-a fost sorã ºi frate, ºi n-ai s-o poþi numii trãdare, pe „aceea” ce þi-a fost ca
lumânare, îndrumare, chemare spre îndreptare. ªi refuzând Legile conºtiinþei
când adesea sunt cãlcate, oriunde-ai fi, te-acuzã zilnic de pãcate,
ºi urmãriþi ºi-n somn de-acest judecãtor, acest nãscut în noi, numit: acuzator,
cãci dacã mintea celor ce se lasã-ntunecatã, de nesimþirea ca o patã,
nesãþioasã, hâdã, scrisã în cuvinte pe frunþile lor ºi greu de citit, uºor de ghicit:
din fapte, din mers, din somn ºi priviri, din vorbe, mimãri, expresii nãscute
din firi: neliniºti, nesomn, striviþi de averi, fiind sclavi împovãraþi de ale lor
poveri, stând paznici de noapte pãzind prada… sã nu li se fure grãmada de
ruginã, de molii, de nedreptate, strâmbãtate cuprinse de braþe murdare,
cu dinþii-ncleºtaþi ºi înºelaþi de goana dupã vânt… ºi rând pe rând,
se lovesc de pragul morþii, ne-având timp sã priveascã-n sus, ºi rãpus,
„ conºtiinþa” le este judecãtorul drept, chiar ºi fãrã carte e ºi mai deºtept
decât orice facultate, fãrã dreptate. Cãci ºtiinþa lumii nebunã, e bunã
de condamnat ºi de aruncat în haosul uitãrii sau la fundul mãrii sã nu
mai guste ºi generaþia care va venii dupã noi, dacã-i iubim, sã ºtim
sã le fim oglinda sfinþitã, din Cuvânt amintitã ºi împlinitã în voi…
în noi… în ei…