noi cei încrezători în speranţa voastră cei storşi de nopţi şi de toate câte vă trec prin cap cei fără absolut nicio vină că nu putem fi altfel cei fără putere mereu şi la o adică nu ne interesează noi cei ce nu atacăm decât propria ploaie noi cei ce nu omorâm niciun fluture noi cei căzuţi din cer printre voi care spuneţi nu are a face şi noi spunem ba şi ce dacă fiecare poet e o ţară mică şi ce dacă mai mulţi poeţi formează un continent efemer noi cei ascultători rătăcitorii statici cumva un fel de plante pe care cresc păduchii noi storşi de nopţi de toate câte ne trec prin cap noi cei ce stăm în cuburi cu umerii în muchii şi chiar de-am fi altfel nu explodăm decât după mai multe secole şi-atunci doar prin hazard când cimitirele ne-aruncă peste gard chiar lângă voi (voi crede-ntotdeauna voi crede-ntotdeauna sunt blestemat să cred ca niciodată întreagă te-am visat pe fruntea mea
voi duce-n cer minunea pe-această frunte beată respiră-mi ochiul aerul se pierde cu-o mână oarbă te dezmierd şi sui dumnezeiescul fum căci undeva aşteaptă un gol imens din care s-au prăbuşit statui)