Cubul meu nu mai are nici un colţ nesfărâmat.
Pare o sferă perfectă acum.
Dar nimic nu poate fi perfect! Când o sa înţeleg?
Când o să accept acest elementar adevăr de a fi?
Tu trăieşti pe vapori, într-un cer în care eu nu pot să pătrund.
Eu trăiesc într-un cub devenit sferă, aşteptând să i se ciobească un colţ.
Tu ai aflat într-o seară cum creşte iarba şi timpul cum poate fi măsurat.
Eu am inventat mituri şi poveşti în culori.

Tu eşti. Eu sunt.
Niciodată Timpul nu ne va fi.
Fii, aşadar!
O sa fiu!