Într-o noapte profundă cu lună plină
un înger albastru a poposit
la poarta visului meu
spunându-mi că este arhanghelul Mihail

Era imbrăcat în flori de nufăr
pe cap purta o coroană de spini
ce radiau lumini multicolore

În picioare purta sandale diafane
ce semănau cu două nuci de cocos
în mâna stângă avea steaua polară
în mâna dreaptă crucea sudului
legate printr-un imens curcubeu
sustinând întregul Univers

Cu teamă și uimire l-am intrebat:
-De ce te-ai oprit la poarta sufletului meu?
-Ce înseamnă toate acestea?

Cu glas de foc
ca un tunet prelung mi-a zis:
-Am venit să-ți amintesc
ca eu sunt începutul și sfârșitul
sau cum spuneti voi, alfa și omega,
iar tu nu ești altceva decât o clipă de timp
din veșnicia mea

-Dar ceilalti semeni ai mei, cine sunt?
-Fiecare, dupa numele și destinul său,
este un strop din curcubeul acesta
iar odată cu stingerea ta
se vor stinge și ei
scufundându-se în marea de-ntuneric
ștergându-li-se orice amintire

Un cântec prelung de cocoș
se auzi în miez de noapte
un fulger apocaliptic prefăcu
îngerul albastru si curcubeul
într-o puzderie de cuante
lasând în urma lor
o dâră diafană de lumină
în timp ce alfa se confunda cu omega
ca și când nimic n-ar fi fost vreodată