Mă plimbam ca de obicei prin parc.
"Ploaia de vară era pe sfârșite. Din senin, cerul se întunecase și picăturile dolofane se repeziseră peste copaci și flori, peste alei și trecători peste toată suprafața parcului ca un val des de mireasă. Dupa câteva minute totul se sfârșise la fel de brusc precum începuse. Doi băieți trec prin dreptul unei bănci, lângă care stă o bătrână.
Are ochii întredeschiși. Ploaia nu a iertat-o, și din hainele-i ponosite se preling firicele de apă.
Pentru o clipă parcă ar vrea să le spună ceva, ridică privirea tulbure, îi fixează pentru o clipă, apoi resemnată se întinde pe bancă.
Unul dintre cei doi baieți se uită la celălalt și-l întreabă ce-o fi vrut bătrâna."Dă-o dracului de babă...o fi nebună" vine raspunsul necruțător precum tăișul unei securi.
Apoi copiii se îndepărtează.
Bătrâna vrea în zadar să-și alunge nodul din gât provocat de reacția celor doi.Din ochii îndurerați se desprind încet lacrimi mici, obosite parcă și ele, ce coboară fără grabă pe obrajii stafidiți de vreme si chinuri si care se contopesc cu picăturile de ploaie.......
A trecut aproape o oră de când ploaia a încetat și soarele și-a făcut apariția.A trecut aproape o oră de când bătrâna a început să plânga....
....O rază de soare îi mângâie mâna uscată cu vene proeminente, dar care mai păstrează
totuși o urmă din gingășia de odinioară.Totul în jur s-a uscat, mai puțin hainele și obrajii bătrânei.
"Dă-o dracului de babă...o fi nebună" bubuie în continuare glasul necruțător........
Încet, bătrâna se ridică în bastonul scorojit și ieftin și se îndreaptă într-o direcție.Nu mai vrea să se întoarcă la adăpost.Singurătatea e sfâșietoare și o macină la fel de mult ca și un cancer.A fost o cântăreață de operă? Sau o profesoară? Sau o avocată? Numai ea poate răspunde la întrebările astea.....Dar ea e prea obosită de viață să se mai gândească la așa ceva.Ceea ce e sigur e că a fost o dată un bebeluș durduliu, cu ochii mari și întrebători, .....că a fost o fetiță cu bucle blonde, cu aceeași ochi mari si albaștri.Putem presupune în continuare că a devenit o tânără drăguță și atrăgătoare, cu aceleași bucle blonde și ochi precum azurul.Poate a cunoscut o poveste de dragoste de o viață, sau poate totul s-a petrecut într-o vacanță de vară......
Pașii au purtat-o departe, afară din parc.După o oră, sau poate două, ce contează....s-a oprit.S-a așezat tot pe o băncuță.L-o fi chemat Ion? Sau Petrică? ...Nici asta nu putem ști, pentru că numele de pe crucea de lemn din fața băncuței s-a șters.Se mai poate descifra doar data când crucea fusese înfiptă la capul celui care a fost.....
Asta s-a întâmplat demult.Tare demult..Acum mulți ani.
Dar el o fi însemnat ceva pentru ea...Poate totul....."Dă-o dracului de babă...o fi nebună","A fost cea mai frumoasă săptămână din viața mea iubito......te iubesc...ne vedem mâine" De ce cuvintele care dor se uită greu? Nu, nu e nebună încă, dar știe că "mâine" n-a mai venit niciodată de atunci.Și ce rost mai are să se întoarcă la adăpost...S-a făcut seară acum si e bine...cine știe?...Închide ochii.
El e neschimbat și o așteaptă.De fapt o așteaptă de mult........"

N-am mai văzut-o din ziua aceea.De fapt nici nu știu cum o chema.Sau poate totul s-a petrecut doar în imaginația mea? Sau poate nu.....Oricum de undeva de departe uneori o fată cu ochii precum azurul și bucle blonde îmi zâmbește fericită din brațele unui tânăr nu prea înalt, dar bine făcut....