Grigore Hagiu spunea că rareori i-a fost dat, în anii de discuții cu debutanții, să întâlnească un tânăr mai exigent cu sine însuși, admițând că evoluția poetului Marin Codreanu s-a petrecut în imediata noastră prezență, creionându-se un profil asupra căruia timpul, credea domnia sa, va decide favorabil. S-au adeverit spusele lui Grigore Hagiu ?

Sigur că la vremea aceea pentru mine a fost un compliment și o apreciere de care eu nu am fost conștient și cred că nimeni nu ar fi fost conștient într-o asemenea postură. Acest poet, spre regretul meu și al tuturor, nu mai există. Având în vedere că poetul nu este niciodată mulțumit cu ce a făcut, eu încă cred că nu s-a împlinit ceea ce a spus el, dar se întrezăresc zorii unei asemenea premoniții, a acestui mare poet român, care este Grigore Hagiu.

Dacă Grigore Hagiu vorbea premonitoriu despre evoluția poetică, conjudețenii dumneavoastră nu prea știu multe despre ce faceți la București?

Desfășurându-mi activitatea într-un univers limitat, unde nu au avut acces, chiar eu ieșind în arena scriitorilor acum câțiva ani, pot spune că am creat undeva ca într-o carantină. Iată de ce nu sunt cunoscut și în acest spațiu pe care l-am părăsit în urmă cu patruzeci și unu de ani. Sigur că sunt cunoscut de un număr limitat de creatori din Roșiorii de Vede: Nicolae Lupu, Paul Amet, Mitroi, Eugen Delcescu, Anghel Gâdea, dar nu sunt cunoscut pe scară largă datorită izolării în universul în care am creat.

Radu Þeposu afirma că poetul Marin Codreanu se află cu un picior în infern și cu celălalt în paradis.

În vremea aceea Radu G. Þeposu era un tânăr critic literar, care nu avea încredere în poezia mea. El mă vedea și un potențial poet important, dar în pragul unei prăbușiri ca poet. A fost jumătate un compliment și jumătate o previziune privind prăbușirea mea ca poet, lucru care nu cred că s-a întâmplat. Se pare că de prăpastie am scăpat.
Ne-am întâlnit azi la comemorarea lui Nicolae Lupu și este firesc să vă întreb în ce măsură este Nicolae Lupu un scriitor important?

Nicolae Lupu nu este cunoscut deoarece creatorul de valoare nu iese să-și expună opera în piață. El a fost un creator de laborator și pe el nu l-a interesat, așa cum nu l-a interesat pe Borhes, ce spune presa despre opera lui. Mie mi se pare că atitudinea lui Nicolae Lupu este tipică creatorului important, de mare valoare. Cine nu l-a cunoscut pe Nicolae Lupu înseamnă că nu are cultură generală literară. A fost și rămâne un poet mai mult decât important, un prozator remarcabil și un om de mare valoare. Cine nu l-a cunoscut pe Nicolae Lupu a pierdut fundamental, a pierdut profilul moral și artistic al unui poet, al unui prozator și al unui pictor în special. O pierdere ireversibilă.

Îmi este greu să discut cu cineva pe care l-am citit acum o jumătate de oră ( n.a. Zeul cu armă), în intervalul cât am așteptat în biroul directorului Florin Săvoiu, dar probabil că acum „scăpând de prăpastie” o să răzbateți mai des în universul nostru strâmt și prăfuit din Teleorman.

Opera mea, pe lângă ce s-a creat de la începutul lumii până astăzi, nu reprezintă mai nimic. Vizitându-l acasă pe Florin Pucă, l-am întrebat despre un tablou care era deasupra patului, un tablou cu un fond de albastru cosmic, iar în mijloc un punct auriu aproape imperceptibil. Întrebându-l a răspuns că aceea era opera lui și redase Universul, iar în mijloc, aproape imperceptibil, Terra. Dacă eu am făcut ceva, cam atât reprezintă, cât a reprezentat Pucă pământul în Univers. Dacă există o singură scânteie din ceea ce am făcut eu mor liniștit. Este un risc de neiertat să spui că ai făcut ceva în literatura română. Rămâne ca cei care vin după noi să judece, eu nu-mi asum acest risc.


Marin Codreanu – n. 16 sept. 1937, sat Cucuieți, comuna Scrioaștea, jud. Teleorman.
Bibliotecar între 1970 – 1990 lîn cadrul Ministerului Apărării Naționale, redactor la revista « Frontiera » (1990 – 1997), director economic la Ed. Cartea Românească (1997 – 1999), director editorial la Ed. Vinea și la revista « Facla literară » (1999 – 2000), iar din 2000 este redactor la Ed. Muzeul Literaturii Române. Din 2003 este redactor asociat la revista « Meandre ».
A debutat cu versuri în revista « Luceafărul » (1974, girat de Dan Laurențiu).
A colaborat cu versuri, articole și evocări, recenzii și cronici literare la : România literară, Luceafărul, Viața românească, Literatorul, Convorbiri literare, Vatra, Tomis, Tribuna , Almanahul literar, Azi – literar, Sud, caligraf, Meandre, Flacăra, Grănicerul, Frontiera, Viața militară, Pentru Patrie, Îndrumătorul cultural-artistic din armată, Drum.
Opera : Gloria șoimilor (versuri, Ed. Militară, 1978), Fuga din burg ( versuri, Ed. Cartea Românească, 1983), Zeul cu armă (versuri, Ed. Cartea Românească, 1997)Fără eroi e frig în istorie ( publicistică, Ed. Ministerului de Interne, 1999), Ninge pe Via Dolorosa (versuri, Asoc. Scriitorilor din București/Ed. Muzeul Literaturii Române, 2001), Ode în metru jalnic (versuri, Ed. Muzeul Literaturii Române, 2003), Unde au dispărut minotaurii? (evocări și amintiri, Ed. Muzeul Literaturii Române, 2004).
(extras din fișa biobibliografică publicată în "Dicționarul scriitorilor și publiciștilor din Teleorman" de Stan V. Cristea)