Domnule academician, din documente, și nu numai, reiese că originea familiei dumneavoastră este în Balaci.

Nu numai din documente, ci și din tradiții am constatat că familia mea se trage din Balaci. Începuturile se regăsesc în prima parte a secolului al XIII –lea. Probabil că, pe vremea aceea, Balaciul era un centru politic. Înainte erau acele cnezate, iar familia mea este descendentă dintr-un conducător de astfel de cnezat, care se afla în această zonă.

Însă evoluția familiei dumneavoastră a cunoscut multe momente tragice. Însăși însemnul heraldic de pe stema familie era reprezentat prin trei săgeți cu vârful în jos.

Legenda spune că la bătălia de la Rovine trei frați au murit. În amintirea acestor trei frați s-a păstrat în stemă aceste trei săgeți cu vârful în jos, prezente în toate stemele Bălăcenilor, care au apărut în diferitele variante în decursul istoriei. Pentru că în România, ca și în răsăritul Europei, problemele heraldice nu erau reglementate foarte riguros.

Importanța Bălăcenilor se face simțită în secolul al XVII –lea, când se înregistrează prima încercare de deschidere spre Occident al românilor.

Adevărat, cu Șerban Cantacuzino, dar încercarea a eșuat, însă ideea a rămas. În secolul al XVIII –lea, familia Bălăcenilor a luat poziție împotriva fanarioților. Atunci, Barbu Bălăceanu a fost urmărit cu potera de Constantin Mavrocordat și, după prinderea sa, a fost decapitat. Ion Bălăceanu a fost mazilit, Dinu Bălăceanu a fost băgat la închisoare. În secolul al XIX –lea ne-am implicat cu bani în prima Universitate în limba română, a lui Gheorghe Lazăr. Apoi, Bălăcenii au un rol important în stabilirea jurisdicției românești - Codul civil, Codului penal – și o contribuție la Codul lui Caragea Vodă și, apoi, la Regulamentul organic. Generația următoare, prin Ion Bălăceanu, participă la Revoluția de la 1848 și la Unire. Bălăcenii sunt autorii principali ai aduceri Hohenzollernilor în România.

Se spune la Balaci, că boierii Bălăceni erau foarte severi cu odraslele lor.

Așa și este. Eu copil fiind, am avut un regim foarte sever. Tata fusese crescut la Liceul militar din Viena, mama era de origine germană, și m-au educat în spiritul educației germane. Chiar atunci când stăteam la Stolnici, aveam oră fixă de culcare, oră fixă de trezire, dimineața învățam cu profesorii particulari, după amiaza făceam meditații, cu excepția zilelor de sărbătoare. În timpul orelor libere aveam ore de călărie, ori ore de lectură, dar aveam și voie să ne jucăm.
Liceul l-am făcut la Pitești, care era încadrat cu un personal didactic foarte sever. Tata mai dădea cadouri pentru elevii săraci din liceu, pentru internat, dar cerea în schimb ca profesorii să fie și mai severi cu mine. Profesorii, să știți că erau impecabili, iar în oraș reprezentau elitele, adică aveau o poziție mai respectabilă decât profesorii universitari din București. Astăzi, profesorii sunt tratați ca niște funcționari pârliți, care nu au bani, și care să trăiască mai fac și meditații, mai iau și bacșișuri.

Și ați evoluat pe linia profesională a familiei, adică medic.

Da, pentru că tata era medic, străbunicul meu avea aceeași profesie. Și atunci a fost o convergență de tradiție, pentru că nu îmi aduc aminte să mă fi gândit să practic altă profesie, decât cea de medic. Am fost la început preparator, apoi asistent de anatomie, asistent la neurologie, după care am fost dat afară. Astfel am rămas medic de neurologie la Policlinica Spitalului „ Cantacuzino”. Mai târziu am dat un examen și am devenit medic primar de neurologie la Spitalul nr. 9, am devenit șef de secție, după care m-a chemat doamna Ana Aslan, unde am fost șef de secție. Eu nu aveam acces la Universitate și în institutele de cerecetare, dar, prin intermediul doamnei Ana Aslan, am intrat în Institutul de cercetare pe latura curativă.

Aveți o nostalgie a boemei de altădată?

Nu cunosc boema de altădată. Eu am locuit la Stolnici, după ce am venit la facultate și tot timpul mi l-am petrecut aici.

Cum ați suportat perioada comunistă?

Nu a fost o perioadă grea, pentru că am muncit, având o profesie foarte bună. Singurul lucru rău a fost că mi s-a interzis accesul în învățământul universitar și în spitalele mari, dar, altfel, am practicat medicina, am făcut cercetare științifică, am participat la congrese medicale, deci nu pot să mă plâng mai mult ca alții.

Dar era proclamată lupta de clasă împotriva vechii moșierimi.

Adevărat, era proclamată această luptă de clasă.

Acum se încearcă recuperarea documentaristică și orală a perioadei colectivizării abuzive, dintr-o inițiativă a Centrului Cultural American de la București, prin susținerea financiară a Guvernului SUA. Comuniștii au luptat împotriva moșierimii, dar și a țăranului înstărit, adică chiaburul.

Chiaburii au fost elitele satului și erau mai periculoși pentru comuniști decât boierii, deoarece erau mai mulți. Din această cauză, Lenin a distrus chiaburimea, culacii cum îi numea el. Din câte știu, eu fiind de acum la București, era o enormă rezistență din partea țărănimii, și pentru a sparge această rezistență a trebuit să-i extermine.

Comunismul a dus la dispariția elitelor.

Da, și acest lucru a reprezentat handicaparea țării. Apoi, a dus la o pauperizare a populației, nu a nomenclaturii. De asemenea, comunismul a dus la o modificare de mentalitate pe care o resimțim până astăzi, oameni devenind leneși, fără să-și asume responsabilități și, de aici, decurge totul.
Cât de repede va recupera România acest handicap din perioada comunistă?

Va recupera. Fenomenul aristocrației este depășit. Acum este vorba de meritocrație. Omul ridicându-se pe meritele sale, dacă este capabil, se menține și își educă copii, transmițându-și forța din generație, în generație, ducând la apariția unei noi elite ereditare.

Istoricul Adrian Cioroianu spunea că cei care sunt astăzi de stânga, vor avea copii cu vederi politice de dreapta, care, la rândul lor, vor avea copii cu vederi tot de dreapta.

Cert este că cei care au fost de stânga, din vechea nomenclatură, și care acum au dat de bani, își cresc copiii într-o mentalitate capitalistă, în care proprietatea este respectată, drepturile omului la fel, și sunt mai puțin interesați de protecția socială.

Domnule academician, mulți se raportează la galonatul partid istoric liberal. Mai putem vorbi astăzi de doctrina liberală a secolul al XIX – lea ?

Nu ne mai putem raporta la acea perioadă. Acum liberalismul s-a modelat, adăugându-și o latură de protecție socială, alunecând puțin spre stânga. Nu trebuie uitat că liberalismul a început ca partid de stânga, apoi a devenit partid de dreapta, prin dispariția partidelor conservatoare, iar acum are o deschidere spre stânga, ceea ce face să se apropie atât de mult de partidele social democrate, care au trebuit să o întoarcă spre dreaptă, că practic nu mai avem o diferență clară între cele două curente politice. Acum sunt mai mult grupuri de interese. Eu sunt membru al Partidului Național Liberal și cred în viitorul acestuia. Nu trebuie să se înțeleagă că eu urmăresc vreo funcție, dar , după cum i-am spus și lui Ion Iliescu, liberalismul nu o fi el perfect, dar, după mine, este cea mai avantajoasă formă de guvernare pentru populație.

Dar, pentru populație disidențele din sânul partidului pot fi derutante.

În liberalism există confruntări de păreri, de a ceea el nu este un partid monolitic. De la constituire au existat disidențe. Ne aducem aminte de celebrele disidențe ale lui Gheorghe Brătianu, Tătărăscu, mai nou a lui Dinu Patriciu, practici care se situează pe o tradiție a partidelor de dreapta, care nu sunt disciplinate ca partidele de stânga.

Astăzi nu mai putem vorbi de o clasă politică cu maniere elegante așa cum se întâmpla înainte de comunism, ceea ce nu înseamnă că, atunci, mitocănia era inexistentă.

Și astăzi sunt oameni cu maniere elegante, dar, din nefericire, clasa politică a alunecat într-o mitocănie, aș zice, aproape scabroasă, și aici este meritul lui Corneliu Vadim Tudor, care a introdus mârlănia în discursul politic.