 |
|
|
|
|
|
|
|
poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate | Contact | Înscrie-te | ||||
|
|
|
|
|
||
|
|
Promo: 
|
         
| ||||
| Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Concurs Comunități Special Tehnica Literara Multimedia | ||||||
 |
|
|||||
|
||||||
|
agonia 
￭ Soacră, soacră... 
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-05-24 | |
Într-o zi hazardul m-a trimis în căutarea mea. Cu felul meu senin de a mișca secundele pe marginea orei am simțit că mă pierdusem. Eram dezorientată iar sufletul meu, acum mic, era schingiuit și mutilat. Cum aveam să-i fac față într-o lume atât de pestriță, într-o horă nebună a absurdului?
Oricât de ciudat era totul în jurul meu, boemica mea visare mi-a purtat pașii într-o haină de umbre, în deznădejdea unei clipe, ca să-mi dezleg sufletul de vină. Am simțit atunci o dulce și suavă mângâiere cerească. Care-mi șoptea: Sunt acolo unde nu mă cauți. Sunt peste tot. În stele, în lună, în vântul care-ți răvășește părul, în lumina care-ți mângâie privirea plină, în iubirea ta de-o vară, în frunzele de salcâm, în ploile reci sau calde, în dorurile ce le plângi, în durerea zâmbetului... sunt în pașii tăi de pe nisip. Pașii care n-au lăsat urme, pentru că erai în brațele mele. Cineva mi-a șoptit: iubește-mă sălbatic și soarbe-mi rugăciunea. Nu fi tristă. Am să te sărut cu raze de soare acolo unde dulcea ta zădărnicie a pus preț pe sufletul meu. Am strigat atunci: du-mă fericire în sus și izbește-mi tâmpla de stele, înfășoară-mă în seri pline de umbra ta. Dar cine ești frumoasă fară nume de-mi tulburi chipul obosit de ani? Sunt luna albă, noaptea caldă, un descântec de iubire. Și ce dacă-ți par obosită? Poate nu știi că am fost plecată departe ca să-mi sparg gândurile negre de talazuri. Trăiesc prin lume respirând blestemu-nstrăinării de timpul meu. Te caut. Și tac. M-a amuțit toamna violetă, iarna cu mirosul de vreascuri arse în sobă, cum ard eu în clepsidra timpului, primăvara cu teii iubirii și fluturii de catifea și mai apoi vara cu dantelăria ei. Pentru că cred în tine, în orele albastre și roșii care le reverși în ale mele nopți prea albe. Pentru că mâna mea mică întinsă nu poate să te atingă și cât de mult ar vrea. Și totuși ești aici. Pentru că nu mai vreau tenebre în sufletul meu. Pentru că nu mai vreau să iau din pocalul cerului lacrimi să mă jelui. Pentru toate astea ești, sunt timpul care se turtește-ntre piepturile noastre. Nu mai are răbdare. Iar sufletul meu doarme treaz sfidând clipa de mâine. Lasă-mi tâmpla să se odihnească pe umărul tău neobosit.
|
|||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
||||
| ||||||||||
|
Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. | | ||||||||
| ||||||||||
Texte Recomandate
|
