Când aripi de corb bat nerăbdătoare
să le deschid ochiul tăcut al frunţii mele,
sorb atunci din izvorul mustind a fân
şi din codrul îmbrăcat în aur şi aramă,
savurând gustul amar de frunză verde.

Sufletul meu îşi pune cămaşa albă
sub nucul bătrân, la umbra copilăriei
şi râd, şi plâng şi savurez amarul trecerii
ce şi-a înfipt lacom colţii
în ţărâna efemeră a templului meu .