Ştiu ce-ai făcut.

Te văd în oglinda retrovizoare, priveşti atent, drept înainte, ca şi cum viitorul ţi-ar depinde nemijlocit de luminile Volvo-ului din faţă. Colţul buzelor îţi tremură din când în când, dar nu-mi dau seama dacă plângi sau te amuză situaţia. Intersecţie. Crucea drumurilor.

Accelerez.

E noapte, luminile farurilor prind contur prin pâclă, copacii trec pe lângă noi ca nişte figuri alb-negru de carton decupate pentru decorul unui teatru absurd. Culorile s-au scurs de mult din fotografie; au rămas doar vârful incandescent al ţigării tale şi chihlimbarul luminilor de bord. În faţă noapte, în spate noapte; suedezul e de mult în urmă. Gonim cu 190 la oră pe autobahn la 3 dimineaţa, eşti obosită – sau poate speriată? Închizi ochii. Ţigara îţi punctează respiraţia.

Ştiu ce-ai făcut.

O lume simplă, cu linii albe şi asfalt negru, umed şi cleios. O lume directă, dură şi neiertătoare. O lume pură şi fără secrete, delimitată atent, teutonic, o lume cu reguli şi semne. O lume în care greşelile costă, şi datoriile au scadenţa pe loc.

Accelerez.



Rotterdam, 7 noiembrie 2008